video | Intervenție de urgență pe râul Bîc, după apariția unor pete de ulei. Detalii de la autoritățile locale și centrale
Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a anunțat astăzi, 19 martie, despre apariția unor pete de ulei în râul Bîc din municipiul Chișinău. Pe acest caz a fost constituit în regim de urgență un grup de lucru format din inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău, specialiști ai Agenției de Mediu, Î.M. Regia „EXDRUPO” și S.A. „Apă-Canal Chișinău”, cu misiunea de a întreprinde măsurile necesare în teren.
„Scopul principal al acțiunii este identificarea sursei de poluare și stabilirea originii acesteia. În acest sens, vor fi prelevate probe de apă pentru analize de laborator, precum și verificate posibile interconectări neautorizate între rețelele de canalizare menajeră și cele pluviale.
Totodată, autoritățile vor acorda o atenție sporită identificării și eliminării conductelor neautorizate sau construite ilegal de către agenți economici și/sau unități locative. Aceste intervenții sunt esențiale pentru prevenirea și reducerea riscului de poluare a mediului”, a mai anunțat IPM.
Precizările „Apă-Canal Chișinău”
Cu o reacție au venit și reprezentanții primăriei și S.A. „Apă-Canal Chișinău”, care au precizat că „apa din râul Bîc nu este folosită pentru alimentarea publică” și au solicitat autorităților centrale responsabile „să identifice vinovații”.
„Totodată, am solicitat organelor de poliție, autorității „Apele Moldovei” și Agenției de Mediu să investigheze cazul, să identifice persoanele responsabile și să aplice sancțiunile prevăzute de legislație pentru deversările ilegale și poluarea râului Bîc.
După prelevarea și analizarea probelor de către Agenția de Mediu, va fi posibilă identificarea exactă a substanței deversate”, se arată într-un mesaj publicat de primăria capitalei.
„Imediat ce au apărut în spațiul public imagini cu o eventuală poluare a râului Bîc, echipa furnizorului de apă a intervenit în teren încă din ziua de ieri. În urma inspectării râului Bîc, în zona străzii Albișoara, s-a constatat că scurgerea apei de proveniență necunoscută are loc din colectorul de canalizare pluvială. Menționăm că rețelele de canalizare menajeră gestionate de S.A. „Apă-Canal Chișinău” funcționează în regim normal. Imediat au fost sesizate instituțiile abilitate.
La această oră, reprezentanții S.A. „Apă-Canal Chișinău”, împreună cu S.A. „Exdrupo” și Agenția de Mediu, se află la fața locului pentru investigarea cazului. Din primele constatări, în zonă persistă un miros specific de produse petroliere, însă proveniența substanței și sursa deversării nu sunt, deocamdată, cunoscute”, se mai arată în mesaj.



