fbpx

video | Experimentul unui blogger în Orhei: A mers în ciorapi albi prin centrul orașului „fără a se murdări”

S-a plimbat prin centrul Orheiului încălțat doar în ciorapi albi și pe care nu i-a murdărit, a găsit obiective turistice vechi de 400 de ani sau atracții care îți amintesc de Barcelona și a stat de vorbă cu localnicii despre curățenia de pe străzile orașului și nu numai. Este vorba despre travel bloggerul Serghei Chirtoca, realizatorul emisiunii „Кругосветка по Молдове” – „Călătorind în jurul Moldovei”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Orheiul, pe primul loc în aproape toate topurile

Bloggerul recunoaște că și-a dorit demult să viziteze orașul Orhei, care ocupă primul loc în aproape toate topurile.

„Orașul cu scuaruri amenajate, plăcute pentru odihnă, bulevarde, alei, parcuri reconstruite, festivaluri și iarmaroace. Așa este descris pe internet orașul Orhei”, a spus Chirtoca.

Aproape toți localnicii i-au recomandat bloggerului să viziteze „Orheiland”, cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, dar și din regiune, construit de Ilan Șor, președintele partidului „ȘOR”, pe un teren abandonat de la marginea orașului. De menționat că anume venirea lui Ilan Șor la Primăria municipiului Orhei, în 2015, a fost punctul de cotitură. În doar câțiva ani, el a făcut ca orașul să fie cel mai frumos, curat și cu perspectivă din Republica Moldova.

„Dacă iubiți istoria, la Orhei sunt multe monumente și artefacte. Dacă iubiți adrenalina, aici găsiți și odihnă extremală. Mai mult, dacă ați venit la Orhei împreună cu copiii, este imposibil să nu vizitați și „OrheiLand”. Sunt peste 30 de atracții și cel mai mare carusel din țară de tip roller coaster”, a spus bloggerul.

El a recunoscut că „OrheiLand” este, într-adevăr, un loc neobișnuit al orașului, remarcând și căsuța inversată, sculpturile, labirinturile etc.

Se vede că oamenii lucrează

Bloggerul a rămas impresionat și de ordinea care predomină în oraș. Întrebând trecătorii care este rețeta succesului, orheienii s-au lăudat că autoritățile orașului au grijă de curățenie, fiind măturate cu regularitate inclusiv străzile.

„Acum 10 ani orașul era murdar, străzile nu erau reparate. Acum, însă, străzile sunt curățate, în oraș predomină ordinea, sunt și flori pe marginea drumului. Se vede că oamenii lucrează. Voiam să ne mutăm la Chișinău, dar am decis să nu mai plecăm de aici pentru nimic în lume”, a mărturisit o femeie pe care bloggerul a întâlnit-o pe stradă.

O altă doamnă s-a arătat mulțumită pentru faptul că transportul public este gratuit, dimineața și seara, și l-a sfătuit și pe blogger să profite de acest avantaj oferit de Ilan Șor pentru orheieni și oaspeții orașului, încă pe vremea când era primar.

Prin oraș, încălțat doar cu șosete albe

Serghei Chirtoca a acceptat provocarea făcută de mai mulți locuitori ai orașului, și anume de a face o plimbare prin oraș fiind încălțat doar cu șosete albe, pentru a se convinge că drumurile sunt curate. După plimbare, bloggerul a constatat că ciorapii sunt curați. El a rămas impresionat și de curățenia din parcul „Ivanos”.

Orheiul impresionează nu doar datorită curățeniei, ci și monumentelor de arhitectură, a concluzionat bloggerul. El a mai vizitat Biserica „Sf. Dumitru”, care datează din anul 1636, una dintre cele mai locașuri sfinte și țară. Serghei Chirtoca a vizitat și biserica romano-catolică, pe care a comparat-o cu celebra școală de magie și vrăjitorie „Hogwarts” din „Harry Potter”.

„Iată de ce este un oraș curat. Aici sunt mulți magi cu măturile în mână”, a glumit bloggerul, impresionat puternic de curățenia orașului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button