video | Emmanuel Macron a ajuns la Chișinău. Liderul francez a fost întâmpinat de Maia Sandu
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Acesta a fost întâmpinat de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu. Ulterior, liderul de la Paris a fost escortat de coloana oficială formată din peste 10 vehicule, spre Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga, 23.
La Reședința de Stat, Emmanuel Macron a fost întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Acolo vor avea loc discuțiile dintre cei doi șefi de stat.
După întrevedere, la ora 15.45, șefii de stat Maia Sandu și Emmanuel Macron vor susține o conferință de presă comună.
Din programul celor doi șefi de stat mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova. De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țara noastră.