video | Droguri de 300.000 de lei au fost ascunse în apropierea școlilor și grădinițelor. „Afacerea” profitabilă, destructurată
Joi, 12 decembrie, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost reținut și plasat în arest un bărbat învinuit că ar fi membru al unei grupări care comercializa droguri prin aplicația Telegram. După cele șapte percheziții desfășurate, au fost ridicate droguri de tip PVP în valoare de peste 300.000 lei.
Activitatea grupării în cauză a fost anihilată în luna noiembrie, însă un membru al acesteia – care nu era identificat în momentul reținerii – a continuat distribuirea drogurilor prin aplicația Telegram. Astfel, în urma investigațiilor efectuate a fost identificată persoana care activa în calitate de curier și răspundea de plasarea drogurilor în ascunzișuri.
După reținerea membrilor grupului criminal din luna noiembrie, acesta ar fi creat un grup în aplicația Telegram și ar fi continuat comercializarea drogurilor de tip PVP. Astfel, consumatorii de droguri erau ademeniți cu oferte de prețuri și droguri de o înaltă calitate.
Locurile unde erau ascunse drogurile erau alese după reguli stricte (în apropierea școlilor, grădinițelor), iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise cumpărătorului după efectuarea plății pe portmoneele electronice.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul persoanei documentate precum și imobilelor care erau utilizate în calitate de depozit și laborator, oamenii legii au depistat și ridicat peste 450 de grame de droguri de tip PVP cu o valoare totală de peste 300.000 de lei, iar un gram de PVP era vândut cu 600 – 650 de lei.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe telefoane mobile, calculatoare și alte dispozitive electronice de comunicare, prin intermediul cărora erau administrate și gestionate platformele de comunicare și conturile electronice de plată.
De asemenea, au fost depistate peste 50 de pliculețe cu droguri de tip PVP pregătite pentru vânzare, peste 350 de pachețele de tip zip-lock pentru ambalarea și distribuirea drogurilor, un cântar electronic la scara mică, 75 de cartușe de luptă, precum și bani în diferită valută proveniți din vânzarea drogurilor.
Drept rezultat al acțiunilor de urmărire penală, a fost reținut un bărbat cu vârsta de 34 de ani, iar la solicitarea procurorilor, acestuia i-a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, acesta riscă închisoare pe un termen de la șapte la 15 ani.
Investigațiile au fost efectuate de procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Direcției Antidrog a INI, Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice, ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală, cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”.