Actualitate

video | „Din momentul când l-am lăsat, nu mai aveam poftă de viață”. Femeia care și-a abandonat bebelușul într-un bloc de la Buiucani povestește care sunt motivele faptei sale

Femeia care și-a abandonat bebelușul într-un bloc din sectorul Buiucani al capitalei a făcut mai multe dezvăluiri în cadrul emisiunii „Vorbește Moldova”. Aceasta a relatat că și-a lăsat copilul deoarece îi era frică de reacția societății.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ea spune că a aflat despre sarcină atunci când micuțul a făcut primele mișcări. Gravida a născut singură, acasă, iar alături dormea fetița ei mai mare. Un alt copil locuiește cu părinții ei, deoarece tânăra a venit la Chișinău să lucreze și să își aranjeze viața, iar apoi – potrivit ei – aceștia nu și-ar fi dorit să îl lase pe micuț să locuiască cu ea.

„Mai întâi s-au rupt apele și știam că gata, s-a pornit. Eram doar eu și fetița. Mă străduiam să reduc sunetul de la durere, să nu o trezesc și să nu audă vecinii. În cămin se aude foarte bine. Când strigi, e mai ușor. Sunt sunete normale pentru asta. Riscam, strângând dinții, cu mâinile în podea. Știam că acestea sunt durerile maxime și pot să dureze câteva ore. Și am născut. Știam că poate fi mort. Nu mă gândeam că mă doare sau cum mă simt eu. Într-o situație normală, un medic mă îngrijea pe mine, iar altul – copilul. Știam că asta trebuie să fac eu. Primele secunde știam că trebuie să îl învelesc să nu înghețe. Știa că trebuie să fiu tare, să fac ce am de făcut pentru dânsul”, a povestit tânăra.

Femeia a mai mărturisit că nu are o relație bună cu mama ei, care nu a înțeles-o și nu a ascultat-o niciodată, dar a atras atenție la ce vorbește lumea care a judecat-o, spunându-i „fă ce vrei, dar nu copii”. Aceasta a mai spus că primul său copil fost dorit de toată lumea, iar ceilalți doi nu sunt iubiți de nimeni în afară de ea, iar asta ar fi fost încă unul dintre motivele pentru care și-a abandonat micuțul.

„Tremurând, l-am scos, l-am sărutat pe frunte și l-am pus. De frică că voi fi observată, m-am panicat și nu l-am învelit. Voiam să îl las la spital, la călduț. Eu îmi dădeam seama că nu o să îl mai văd niciodată”, a mai relatat ea.

Acum, femeia își dorește cel mai mult să își întoarcă bebelușul și să rămână împreună cu micuții săi. Vedeți mai jos declarațiile ei.


Victoria Laur

Recent Posts

video | Comisara europeană pentru extindere: „R. Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE”

Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania vor primi foile de parcurs pentru aderarea la Uniunea…

10 ore ago

O nouă linie electrică între R. Moldova și România, cu bani americani: 130 de milioane de dolari pentru „Trump Liberty Line”

Pregătirile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, avansează. Săptămâna trecută a fost…

16 ore ago

De ce tot mai mulți moldoveni aleg parfumurile arăbești

Dacă în urmă cu câțiva ani un parfum cu note de vanilie, scorțișoară sau lemn…

16 ore ago

Avertisment de la Berlin: Rusia ar putea avea ambiții și asupra Republicii Moldova

Rusia ar avea ambiții care depășesc războiul din Ucraina și ar putea viza și alte…

17 ore ago

Un an de SEPA: Moldovenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro, potrivit BNM

Cetățenii și companiile din Republica Moldova au economisit aproximativ 16,4 milioane de euro la transferuri…

17 ore ago

O casieră a furat 40.000 de euro folosind aceeași metodă de peste 1.000 de ori, într-un supermarket

Un caz neobișnuit de fraudă a fost descoperit la un magazin din zona joasă a…

18 ore ago