fbpx

video | Bănuit de omoruri la comandă, șantaj și trafic de arme: Un israelian care a ajuns în Republica Moldova, reținut

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din regiunea Lahiș, Israel, care deține și cetățenie a Federației Ruse, bănuit că ar fi liderul unei grupări criminale din Israel, a fost reținut în Republica Moldova. Bărbatul ar fi condus organizația pecializată în tâlhării, șantajuri, trafic de arme și droguri, dar și omoruri la comandă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii din mai multe țări au stabilit că acesta urmează să intre în Republica Moldova pe 11 august. Pe 13 august, ofițerii de investigații împreună cu cei de la Biroul de Migrație și Azil, l-au reținut în timp ce se afla într-un hotel din municipiul Chișinău.

Ulterior el a fost supus procedurilor legale de declarare drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova. El ar fi intenţionat să desfăşoare activităţi care ar pune în pericol securitatea naţională și ordinea publică.

Totodată, bărbatul a fost escortat până la bordul navei aeriene cursa Chișinău – Turcia – Israel, părăsind țara și primind interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de cinci ani. Conform Poliției, din anul 2018 până în prezent, la solicitarea Direcției investigații criminalitate, printr-un demers la Biroul Migrație și Azil, 541 de persoane au fost declarate indezirabile, care pun în pericol securitatea națională și ordinea publică.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button