Viața bate filmul. Istoria moldovencei care peste 42 de ani a descoperit că fiica considerată moartă ar fi în viață
Viața bate filmul. Este și cazul Olgăi Supciuc din Bălți, care își caută cu disperare fiica pierdută în maternitate. Tocmai peste 42 de ani, femeia a aflat că fetița pe care o considera moartă ar fi, de fapt, în viață și ar fi fost adoptată de o altă familie, se arată într-un material realizat de btv.md.
Femeia a decis să-și facă auzită istoria, în speranța că o va găsi pe Eugenia. Olga își amintește cu lux de amănunte zilele petrecute pe coridoarele spitalului și insistența medicilor de a renunța la copilul său.
„Îmi amintesc… Și nu cred să uit vreodată… Pe 10 iulie 1979, am adus pe lume cea de-a doua fiică. Nu mi-au arătat copilul. A fost dus. Atunci am întrebat cine s-a născut. Moașa mi-a spus că e o fetiță.”
Peste ceva timp, fetița a fost adusă mamei. Asistenta medicală încerca cu orice preț să o convingă pe Olga să renunțe la ea, din motiv că micuța s-a născut cu hernie de disc.
„Mi-au arătat spatele copilului. Am văzut această hernie… Apoi copilul a fost dus. Mai mult nu mi-au spus nimic în acea seară. A doua zi sora medicală a venit să-mi lege pieptul și m-a anunțat că nu am voie să alăptez”.
Următoarele 3 zile, Olga nu și-a mai văzut fetița. Abia în a 4 zi după naștere, a fost transferată în Spitalul pentru Copii din Bălți. Atunci femeia a semnat câteva foi, după cum i-a explicat asistenta medicală, erau niște acte necesare pentru transportarea fetiței către instituția medicală. Și aici femeia a fost despărțită de copil.
„Copilul a început a plânge. M-am ridicat pentru a o liniști. Însă medicul mi-a interzis să mă apropii. Eu am fost internată într-un salon de la etajul 2, iar copilul a rămas la primul.”
La câteva ore după internare, Olga a fost chemată de șefa Secției. Veștile medicului au șocat-o. Acesta i-a spus femeii că nou-născuții cu o astfel de maladie rămân internați în spital și au puține șanse la viață. Totodată, angajatul medical o convingea pe Olga să scrie cerere de refuz la copil.
„Am plâns, am refuzat. Atunci ea mi-a spus: „Nu vrei cu binișorul, va fi altfel.”
La ceva timp, sora medicală i-a adus în salon copilul. Dar din nou i-a fost interzis să-l atingă.
„Fetița dormea. Asistenta a pus-o pe masa pentru înfășat. M-am apropiat… am atins-o, deși asistenta mi-a interzis. I-am mângâiat obrazul. Mi-am atins obrazul de obrazul ei… mi-am cerut scuze de la ea. I-am spus că vor să ne despartă.”
Peste 2 ore, Olga a fost chemată din nou de șefa Secției. Aceasta i-a spus că mamele care nu alăptează nu pot rămâne în spital. Totodată, aceasta a îndemnat-o să vorbească cu soțul în privința refuzului la copil. Femeia nu s-a putut opune și a mers acasă.
„Nicolai, nu ne dau copilul. Sunt impusă să scriu refuz. Dar nu am acceptat.”
Soțul femeii a început a plânge. Pe când aceasta era în maternitate, medicul încerca să-l convingă și pe el să semneze refuzul la copil.
„Îmi spunea: În a doua zi, medicii de la maternitate mă impuneau să semnez aceste acte. Le-am spus că nu voi semna, fără ca să știu părerea soției. Însă ei mi-au spus că soția mea a scris deja refuzul.”
A doua zi a mers la șefa Secției. Pe masa din cabinet erau pregătite o foaie și un stilou. Însă Olga nu putea renunța la fetița ei.
„Ea mi-a spus că pentru copil va fi mai bine dacă voi scrie refuz. Am ales ce o să fie mai bine pentru fetiță. A scris soțul, am scris și eu.”
Medicul i-a spus Olgăi că, în următoarele 3 zile, fetița va fi supusă unor investigații și nu o va putea vedea. După această perioadă, femeia s-a întors la spital. În holul instituției s-a întâlnit cu cineva care a anunțat-o că fetița s-a stins din viață.
„Am alergat la șefa Secției. Stătea la masă, scria ceva. M-a întrebat ce caut acolo. I-am spus că vreau să-mi înmormântez fiica… La toate rugămințile mele, ea îmi răspundea doar că fetița nu este.”
Medicul nu i-a permis să vadă micuța, nici nu i-a înmânat actele de naștere și deces ale copilului. Cu inima îndurerată, Olga a mers acasă. În toți acești ani, femeia a crezut că fiica sa Eugenia a decedat.
Însă, până în ziua când a murit soțul Olgăi. Femeia s-a adresat unui notar pentru procedura de acceptare a moștenirii. Ceea ce a urmat i-a schimbat total viața.
„Am pregătit actele mele, ale fiicei Marina și fiului Dumitru. Peste 2 luni notarul m-a întrebat cine este Eugenia Supciuc. I-am spus că este vorba despre fiica mea, care a decedat la câteva zile de la naștere, dar nu am niciun act. Am fost nevoită să mă adresez la Starea Civilă pentru a obține copia certificatului de naștere. Responsabilii au refuzat solicitarea mea. Mi s-a spus că copilul este viu și a fost înfiat de o familie… Cojocaru…”
Nedumerită, femeia s-a adresat către fostul spital pentru copii din Bălți pentru a primi copiile actului de refuz la copil, dar a fost anunțată că arhiva se păstrează doar 25 de ani și nu mai dețin careva documente din anul 1979. Și a fost îndemnată să se adreseze către Centrul Perinatologic.
„Reprezentanții maternității mi-au scris că copilul s-a născut mort. Cu un copil viu am fost internată în spitalul pentru copii. Două zile a încercat șefa Secției să mă convingă să renunț la copil.”
Cu actele pe care le avea, femeia a încercat să obțină certificatul de deces al fiicei, dar printr-un răspuns oficial, Olgăi i-a fost confirmat faptul că decesul fiicei nu a fost înregistrat.
„Peste o lună am primit răspunsul că decesul nu a fost înregistrat. Iar organele de adopție mi-au scris că nu au dreptul să deschidă această taină.”
Olga este convinsă că fiica ei este în viață și își dorește să o revadă. Aceasta s-a adresat către organele competente pentru a investiga cazul. Femeia a venit cu o adresare către Eugenia și posibila familie care ar fi înfiat-o.
„Mult-stimată familie Cojocaru, vă rog mult să mă ajutați să-mi găsesc copilul viu. Eugenia, știu că ai un alt nume de familie, poate un alt prenume, poate data nașterii este schimbată, dacă vezi acest mesaj, dă-ne un semn. Eu, sora și fratele tău vrem să te cunoaștem. Te rog, să mă ierți…”