Actualitate

„Va fi un show” sau „hai să examinăm în cinci minute”: Mai mulți deputați au părăsit ședința Parlamentului în care Gavrilița prezintă programul guvernamental

Mai mulți deputați ai Partidului Șor, dar și din platforma „Pentru Moldova” au părăsit ședința plenară în care parlamentarii urmează să decidă dacă oferă sau nu votul de încredere garniturii propuse de Natalia Gavrilița. Totodată, democratul Pavel Filip a declarat că ceea ce urmează să se întâple este „un show” și și-a îndemnat colegii să examineze subiectul „în cinci minute”. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De la începutul ședinței, parlamentare Vuioleta Ivanov a subliniat că fracțiunea din care face parte „nu va asista la acest circ de prost gust”,

„Arătați-mi un singur exemplu în care șeful statului propune un candidat la funcția de premier și cheamă toți deputații să nu-l susțină. Este un act de trădare a cetățenilor.  Ne impuneți o agendă falsă și un circ de prost gust. Noi, deputații Pentru Moldova și ai fracțiunii Partidului Șor, nu vom asista la acest circ de prost gust”, a declarat Ivanov.

Drept replică, deputatul PAS, Igor Grosu a afirmat că „înțelege că negocierile nocturne nu au dat rezultate”.

Unii s-au pregătit de circ de toată splendoarea. Dacă suntem maturi, consumăm două tentative și mergem la arbitru – măria sa alegătorul. Așa o să cavalerește. Dacă vrem show, asta o să fie. Încă o dată o să demonstreze cât e de mizerabil acest Parlament”, a replicat Grosu.

În același timp, democratul Pavel Filip a declarat că trebuie să fie luată în calcul parcurgerea subiectului „în. cinci minute”

S-a solicitat să nu susținem această candidatură. Toate partidele și-au exprimat voința de a nu vota pentru acest guvern. Poate e cazul să nu ne batem joc de cetățenii acestei țări. Cu toții știm că va fi un show și nu se va vota acest guvern. Propunerea noastră este să trecem rapid peste această întrebare. Să iasă doamna Gavrilița, să solicite sau nu votul de încredere și să parcurgem această procedură în cinci minute. Hai trecem la agenda parlamentară și să nu irosim timpul în zadar”, a declarat Filip.

Te-ar putea interesa: Gavrilița – Dacă deputații vor respinge Guvernul propus, vom merge a doua oară în Parlament cu același program și componență

Amintim că președinta Maia Sandu a propus-o pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministră la 27 ianuarie curent.

Ulterior, Gavrilița, la 5 februarie și-a prezentat echipa, iar la 8 februarie curent a depus programul de guvernare în Parlament.

Citește și: Natalia Gavriliță a prezentat lista miniștrilor

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Redacția ZUGO

Recent Posts

studiu | Averile super-bogaților provoacă daune climatice de amploare

Prin deținerea de companii și active financiare și fizice private, de la producătorii de petrol…

29 de minute ago

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Media programului de lucru din țările UE

Media de ore lucrate în UE este de 35,9 ore pe săptămână. Cifra include atât…

41 de minute ago

update | Ion Ceban a pierdut procesul cu ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu. Reacția edilului

(update 11:50) Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat după decizia primei instanțe din România în…

o oră ago

Zelenski, după ce i-a trimis scrisoarea deschisă lui Putin: „Am obţinut rezultatul de care aveam nevoie”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, pe parcursul unei luni, a trimis mai multe…

o oră ago

Apă cu numele Chișinăului, adusă din Marea Britanie și vândută la preț premium. Undă verde de la CMC

Capitala ar putea avea propria marcă de apă care să-i poarte numele. Doar că aceasta…

o oră ago

Ministerul Educației pregătește schimbări: accent pe educația financiară și sănătate

Ministerul Educației nu-și propune să introducă noi discipline obligatorii în școli, ci să includă teme…

2 ore ago