Un șofer băut din Comrat „a decis” soarta a cinci copii: Mașina pe care o conducea ar fi lovit minorii care se jucau
Cinci copii din satul Deghengea, Comrat, au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost loviți de o mașină. Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 22:30.
La volanul automobilului se afla un locuitor al aceleiași localități, născut în 1993, care pe lângă faptul că nu avea un permis de conducere, ar mai fi fost și în stare de ebrietate.
Acesta ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi lovit cinci copii minori care se jucau în apropiere.
Minorii au fost transportați la spitalul raional Comrat, iar starea a doi dintre ei este apreciată ca fiind gravă, potrivit gagauzinfo.md.
Pe marginea acestui caz a fost deschis dosar penal, iar dacă șoferul reținut va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 4 la 8 ani de închisoare.