Un rus și trei moldovence, condamnați într-un dosar de trafic de droguri de peste 350.000 de lei
Un cetățean al Federației Ruse și trei femei din Republica Moldova, una dintre care este soția sa, au fost condamnați de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la pedepse de 7 și 11 ani de închisoare într-un dosar de trafic de droguri.
Cei patru au vârste cuprinse între 23 și 27 de ani. Liderul grupului infracțional este din Sankt Petersburg, Rusia, cu domiciliul temporar în Bălți, de comun cu soția sa – inculpată și ea în acest dosar; iar celelalte două învinuite sunt din Râșcani și regiunea transnistreană. Cea din urmă învinuită a fost anunțată în căutare în timp ce era plasată în arest la domiciliu, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a refuzat solicitarea procurorului Procuraturii pentru Combaterea Criminașității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de aplicare a arestului preventiv în privința acesteia. Liderul continuă să fie plasat în arest preventiv, iar în privința altor două învinuite a fost aplicată interdicția de părăsire a țării.
Conform comunicatului PCCOCS, confiscarea celor peste 380.000 lei, însă, a fost respinsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit datelor din dosarul instrumentat de comun cu ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, aceste mijloace financiare ar proveni din trafic de droguri, primite de lider inclusiv în criptomonedă. Prin urmare, procurorul va contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău. Totodată, așa cum procurorul PCCOCS a solicitat condamnarea liderului la 13 ani închisoare, iar instanța a pronunțat un termen de 11 ani, acuzatorul de stat va contesta sentința emisă și în această parte.
Schema de trafic de droguri funcționa în baza comunicării liderului cu clienții, pe platforme conectate la internet. Ulterior, drogurile preparate de acesta și soția sa în laboratorul din Bălți erau plasate în ascunzișurile din Chișinău, de către celelalte două învinuite, de unde clienții le puteau prelua după achitarea comenzilor pe conturile indicate. Urmare a perchezițiilor desfășurate cu angajații „Fulger,” a fost depistată materie primă pentru prepararea drogurilor de tip mefedronă (drog similar pastilelor Ecstasy) în cantități impunătoare, accesorii pentru prepararea și vânzarea lor, precum și substanță stupefiantă.
Potrivit Codului penal, traficul de droguri se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.