fbpx

Un bărbat, atacat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. Carabinierii l-au găsit cu o plagă în regiunea capului

Un bărbat cu o plagă în regiunea capului a fost observat de carabinieri sâmbătă, 24 octombrie, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. El le-a comunicat militarilor că a fost lovit de un necunoscut.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Persoana care l-ar fi agresat i-ar fi sustras banii și telefonul mobil. Conform semnalmentelor comunicate de victimă, agresorul a fost identificat la scurt timp de către carabinieri în curtea unui bloc de locuit din preajmă.

Individul s-a dovedit a fi un bărbat de 23 de ani din Căușeni. El a fost condus la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentarea cazului.

Inspectoratul General de Carabinieri precizează că un caz similar a avut loc și la Ciocana. Ieri, 25 octombrie, patrula a observat cum o persoane zare la pământ, fiind lovită de un individ. Militarii au intervenit, iar persoana care a manifestat comportamentul agresiv a fost dus la Poliție pentru documentare.

În ambele cazuri, pentru a acorda ajutorul necesar victimelor, la fața locului au intervenit echipaje medicale.

Articole asemănătoare

Back to top button