fbpx

Un băiat de 15 ani, găsit mort de către mama sa în capătul satului. Avea multiple lovituri

Tragedie într-o familie din Taraclia. Un cuplu și-a găsit fiul de 15 ani decedat în capătul localității în care trăiesc. Descoperirea a fost făcută joi, 28 octombrie, în satul Cealîc.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului de Poliție Taraclia, Cristina Ciobanu, mama minorului este cea care a sesizat oamenii legii.

Polițiștii au descoperit la fața locului trupul neînsuflețit al minorului, alături de el fiind bicicleta acestuia cu vizibile defecțiuni ale roții din spate şi a mecanismului de pedalare şi frânare. Din nefericire, medicii chemați la fața locului au constatat decesul.

Mama adolescentului a declarat faptul că băiatul al fi plecat în câmp după furajere, iar atunci când părinții au văzut că nu mai revine acasă, au pornit împreună în căutarea acestuia. La scurt timp, în apropierea satului, l-au găsit căzut în tranşeul de pe adiacentul drumului.

În urma examinării trupului neînsuflețit, au fost descoperite multiple lovituri în zona feței şi a capului, specifice căderii de la înălțime la o viteză mare.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button