Tu poți schimba imaginea Chișinăului! Primăria anunță concurs pentru elaborarea conceptelor de reabilitare a două scuaruri
Primăria Chişinău anunță concurs municipal deschis pentru elaborarea conceptelor de reabilitare a două spații verzi din centrul istoric al capitalei. Este vorba despre scuarul de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, (în fața clădirii Kentford Business Center) și scuarul „Nikolai V. Gogol” (în preajma Palatului Republicii).
Autoritățile publice locale precizează că reabilitarea ultimului prevede inclusiv renovarea trotuarelor și a spațiilor verzi ale cartierului cuprins în perimetrul străzilor București – Maria Cebotari – Alexei Șciusev – Nicolae Iorga.
Șa elaborarea conceptelor celor două spații, autorii vor ține cont de documentația de urbanism a orașului, normele în vigoare, precum și Ghidul de design al străzilor municipiului Chișinău. Termenul limită de prezentare a propunerilor este 4 februarie 2021, în intervalul orelor 09:00 – 17:00, în sala festivă a Preturii sectorului Buiucani (str. Mihai Viteazul 2).
Învingătorii concursului urmează a fi desemnați și anunțați pe 5 februarie 2021. Autorii celor mai bune proiecte vor beneficia de premii în valoare de 10.000 pentru locul întâi, 7000 de lei pentru locul doi și 3000 de lei pentru locul trei.
Mai multe detalii despre concurs și condiții găsiți pe pagina web oficială a Primăriei capitalei.



