fbpx

Toți cetățenii își pot perfecta actele pe suport de policarbonat începând cu 4 noiembrie

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că, începând cu ziua de astăzi, 4 noiembrie, toți cetățenii Republicii Moldova își pot perfecta actele pe suport de policarbonat (buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare) fără restricții, la toate termenele și fără a prezenta documente confirmative, în cazul în care solicitantul comandă documente în regim de urgență.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Agenţiei, persoanele cărora li s-au înmânat documente provizorii în locul actelor pe suport de policarbonat vor fi contactate pe parcursul acestei luni de către reprezentanții ASP și vor fi invitate la sediile instituţiei pentru a li se înmâna documentele mecanolizibile.

În septembrie-octombrie curent, Agenția Servicii Publice a migrat către alt sistem de personalizare a datelor, trecând la o nouă tehnologie de perfectare a documentelor mecanolizibile pe suport de policarbonat, cu un grad sporit de securitate. Majoritatea țărilor europene au trecut deja la această tehnologie, inclusiv Ucraina.

Pentru a perfecta un document, vă puteți programa prin intermediul:
– Paginii oficiale a Agenției www.asp.gov.md;
– Centrelor multifuncționale (telefonic);
– Call-centrului (14909).

Articole asemănătoare

Back to top button