fbpx

Tarifele la gaze naturale pentru decembrie ar urma să scadă cu 20%. Calculele publicate de ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat proiectul tarifelor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, care urmează a fi aprobat în ședința instituției de săptămâna viitoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit documentului, din luna decembrie cetățenii ar urma să plătească cu 20% mai puțin, adică între opt și nouă lei (cu TVA inclus) pentru un metru cub de gaze naturale.

Conform anexei proiectului, o mie de metri cubi de gaze naturale costă 8161 de lei fără TVA, ceea ce înseamnă 8 lei și 16 bani (fără TVA).

Prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către Moldovagaz, propuse de ANRE:

– în punctele de intrare în reţelele de transport al gazelor naturale, propuse de ANRE, ar putea ajunge la 5656 lei/1000m3 (fără TVA);

– în punctele de ieşire din reţelele de transport al gazelor naturale este propus prețul de 6022 lei/1000m3 (fără TVA);

– în punctele de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de înaltă presiune – 6233 lei/1000m3 (fără TVA);

– în punctele de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de medie presiune – 6551 lei/1000 m3 (fără TVA);

– în punctele de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de joasă presiune – 8161 lei/1000m3 (fără TVA).

Amintim că pentru luna noiembrie cetățenii vor achita 11 lei și 8 bani (cu TVA inclus) pentru un metru cub de gaze naturale, tariful pentru consumatorii casnici crescând de peste două ori.

Vezi și: Cetățenii vor avea parte de compensații pentru gaz și energie termică. Proiectul de lege, votat de Parlament

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button