fbpx

studiu | Israelul afirmă că vaccinul Pfizer are o eficacitate de 39% pentru varianta Delta

Vaccinul COVID-19 al Pfizer şi BioNTech are o eficienţă de doar 39% pentru varianta Delta, care e dominantă în Israel. Potrivit unui nou raport al Ministerului local al Sănătăţii, vaccinul oferă protecţie puternică împotriva formelor severe şi previne spitalizarea.

Valoarea, care se bazează pe un număr nespecificat de persoane, este în scădere faţă de o estimare anterioară de 64% emisă în urmă cu două săptămâni şi diferă de datele din Marea Britanie, care au constatat că vaccinul are o eficienţă de 88% eficientă tulpinii.

Cu toate acestea, vaccinul funcţionează încă foarte bine pentru a preveni îmbolnăvirea gravă a persoanelor, demonstrând o eficacitate de 88% pentru spitalizare şi de 91% împotriva formelor severe, potrivit datelor publicate joi în Israel.

Varianta delta este deja prezentă în peste 104 ţări, notează Mediafax.

Directorul medical al Casei Albe Dr. Anthony Fauci a spus că persoanele complet vaccinate ar putea dori să ia în considerare purtarea măştilor în interior ca o măsură de precauţie împotriva variantei cu răspândire rapidă în SUA.

Experţii în sănătate se arată îngrijoraţi de toamnă, când se aşteaptă ca Delta să lovească cel mai greu statele cu rate mici de vaccinare, cu excepţia cazului în care aceste state şi întreprinderi reintroduc restricţiile.

Într-o declaraţie pentru CNBC, Pfizer spune că rămâne încrezător că două doze de vaccin protejează împotriva coronavirusului şi a variantelor sale. Totuşi, a spus că o a treia doză ar putea fi utilă după ce o analiză a arătat o scădere a eficacităţii împotriva infecţiei după patru până la şase luni.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button