Strigător la cer! Un bărbat a fost condamnat la ani grei de închisoare, după ce și-a violat fiica de nici 14 ani
Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, după ce și-a violat fiica minoră într-o casă părăsită. Inculpatul și-a recunoscut vina parțial. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Ungheni, la data de 10 ianuarie.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, urmărind scopul încălcării ordonanței de protecție emisă de Judecătoria Ungheni, în favoarea victimei violenţei în familie și a celor trei copii minori, potrivit căreia el avea obligația de a părăsi temporar locuința comună, de a sta departe de locul aflării victimelor, intenționat, sub pretextul aducerii unor documente, a chemat-o pe fiica minoră într-o casă părăsită, unde s-a întâlnit cu aceasta, iar urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-şi exprima voinţa, în legătură cu vărsta fragedă, aplicând violența psihică, a întreprins acțiuni violente cu caracter sexual în privința acesteia, totodată, efectuând înregistrări fotografice cu minora nud și păstrând fotografiile în telefon.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunilor de care a fost acuzat, prin urmare judecata în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței motivate, la Curtea de Apel Chișinău.