SIS blochează încă trei site-uri: „Au publicat știri cu conținut fals”
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) solicită blocarea site-urilor politnavigator.net, politnavigator.news și aparatorul.md, care au publicat știri cu conținut fals.
Potrivit SIS, printre narativele false promovate de portalurile online menționate se regăsesc:
-
Deconectarea raioanelor de la curent electric.
-
Sistarea furnizării de către Centrala termoelectrică de la Cuciurgan a curentului electric.
-
Deconectarea temporară a Focului veșnic la Complexul Memorial „Eternitate” drept „acțiune demonstrativă a autorităților Moldovei – răspuns la amenințarea Gazprom de a sista livrarea gazului natural”.
-
Ipoteze false privind motivele crizei în sectorul gazelor naturale din Republica Moldova „Noua putere de la Chișinău a decis să riște ca moldovenii să înghețe peste iarnă doar pentru a se certa cu Rusia” / „marii strategi din SUA care, împreună cu alți „vizionari” din Ucraina, au găsit formula prin care să falimenteze Gazprom: să oprească livrările de gaz din Rusia către Moldova”.
Informația eronată prezentată de cele două resurse online este dezmințită de următoarele elemente faptice:
-
Pe site-ul oficial al operatorului sistemului de distribuție a energiei electrice din Republica Moldova ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, este publicat graficul lucrărilor programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice, pe adresele și în intervalele de timp indicate. Astfel acestea poartă un caracter planic.
-
În urma analizei comparative cu perioadele anterioare, nu se atestă majorarea substanțială a numărului adreselor pentru care au fost programate lucrări.
-
Deconectările nu comportă un caracter sistemic, fapt ce infirmă afirmațiile potrivit cărora în Republica Moldova ar fi deconectate „raioane întregi” de la rețelele electrice.
-
Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, în perioada stării de urgență, nu a sistat furnizarea de curent electric.
-
Deconectarea temporară a sistemului de injecție a Focului veșnic la Complexul Memorial „Eternitate”, drept acțiune demonstrativă a autorităților Moldovei, reprezintă o ipoteză falsă, care are potențial de instigare la ura interetnică.
-
Printr-un comunicat oficial din 22 octombrie, Ministerul Apărării a menționat că alimentarea cu gaze naturale a Focului veșnic la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectată temporar, până la remedierea sistemului de injecție a gazelor. Focul a fost reaprins la 23 octombrie.
-
În articolul cu conținut fals publicat pe resursa aparatorul.md, se operează cu ipoteze false privind motivele crizei în sectorul gazelor naturale din Republica Moldova.
În context, SIS solicită resurselor online care au distribuit/preluat informațiile vizate, eliminarea acestora.
„În vederea diminuării impactului știrilor false, vă îndemnăm în cazul identificării acestora precum și a conturilor false utilizate pe rețelele de socializare utilizate în distribuirea intensă a dezinformărilor, să transmiteți informația în adresa Serviciului de Informații și Securitate, la adresa de e-mail press@sis.md, precum și să raportați publicațiile și conturile administratorilor rețelei de socializare utilizate”, se mai arată în comunicatul SIS.