fbpx

Șeful Direcției Sud a INI, suspectat de îmbogățire ilicită, reținut în urma perchezițiilor. Ce au ridicat procurorii

Pe parcursul zilei de vineri, 12 august, procurorii anticorupție, oficiul Sud în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție a MAI, au descins cu nouă percheziții la șeful Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită (art. 330/2 alin. (1) din Codul penal).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Perchezițiile s-au desfășurat în biroul de serviciu, domiciliu, încăperi nelocative, automobil deținute de șeful Direcției investigații „Sud” al INI, precum și la sediul unei entități economice rezidente, afiliate acestuia.

Mai exact, urmare a investigațiilor efectuate s-a constatat, că funcționarul, exercitând funcții de conducere în cadrul INI al IGP al MAI, a deținut și continuă să dețină personal, inclusiv prin intermediul unor terți, bunuri a căror valoare depășește cu peste 780 000 lei, mijloacele dobândite și declarate legal.

Bunurile care constituie obiect al investigațiilor sunt:
– o casă în proces de construcție amplasată într-o zonă rezidențială dintr-o suburbie a mun. Chișinău;
– două apartamente și două parcări subterane situate în mun. Chișinău;
– peste 50 de loturi agricole;
– două mijloace de transport.

La fel, în procesul urmăririi penale sunt investigate o serie de persoane juridice rezidente care ar fi afiliate și/sau deținute prin intermediul unor terți de către funcționarul public cu statut special.

În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate contracte de vânzare cumpărare, contracte de împrumut, declarații vamale, acte cu privire la bunurile imobile și mobile deținute și alte obiecte care au importanță pentru cauza penală.

Așadar, în rezultatul acțiunilor de percheziție efectuate, funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore. În continuare, procurorii anticorupție urmează să-l pună sub învinuire, după care vor înainta judecătorului de instrucție, demers de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.

În continuare, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cu referire la caz, despre rezultatul cărora vom reveni cu informații suplimentare.

 

Articole asemănătoare

Back to top button