fbpx

Șefa demisă a Consiliului Audiovizualului, despre revocarea din funcție: „Neapărat voi ataca hotărârea în instanță”

Președinta demisă a Consiliului Audiovizualului (CA), Ala Ursu-Antoci, a declarat pentru Media Azi că va contesta în instanță hotărârea Parlamentului privind revocarea sa din funcție. Asta după ce joi, 11 noiembrie, membrii autorității de reglementare a domeniului audiovizual au fost demiși odată ce Legislativul a respins raportul de activitate al CA pentru anul 2020, ca urmare a modificărilor legislative ce prevăd acest fapt.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fosta șefă a CA a afirmat pentru sursa citată că „neapărat” va contesta hotărârea Parlamentului prin care a fost demisă din funcție înainte de termen.

„În termen de 30 de zile, neapărat, o să atacăm, fiindcă a fost o execuție publică unde, de fapt, nu s-a dorit să fie audiat raportul, ci s-a dorit să ne pună într-o lumină proastă. De două ori a fost audiat același raport – odată satisfăcător, a doua oară nesatisfăcător. Este un abuz și, de fapt, politicienii și-au arătat incompetența”, a explicat Ala Ursu-Antoci.

Ea susține că nu știe deocamdată dacă va ataca hotărârea individual sau în comun cu ceilalți membri demiși. „Încă nu am luat o decizie. Probabil împreună, dar nu vă pot vorbi din numele tuturor. Eu, cel puțin, o să atac în judecată”, a mai spus Ala Ursu-Antoci.

Tot ea a precizat că, în prezent, autoritatea activează fără membrii CA: „Activitatea instituției este paralizată”.

Amintim că Legislativul a respins joi, 11 noiembrie, raportul de activitate al CA și, respectiv, a demis toată componența autorității. Decizia a fost luată în baza raportului comisiei parlamentare pentru mass-media, care a constatat „exercitarea insuficientă și inadecvată a atribuțiilor membrilor Consiliului Audiovizualului, care a demonstrat inacțiune și nu a întreprins măsuri necesare pentru asigurarea protecției reale a spațiului informațional național” și altele.

Astfel, din data adoptării deciziei au încetat mandatele a șase membri CA: Ala Ursu-Antoci, Larisa Manole, Tatiana Buraga, Lidia Viziru, Corneliu Mihalache și Iulian Roșca.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button