S-a pornit la muncă în Germania, dar a fost oprit la vamă. Un moldovean, prins la hotar cu acte românești false
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au depistat la un moldovean un buletin de identitate românesc falsificat. Tânărul s-a prezentat pentru formalitățile de control la trecerea frontierei în dimineața zilei de astăzi.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, în timpul verificării actelor înmânate la control de către pasagerii unei mașini de ocazie, inspectorii de frontieră au luat decizia suplimentării controlului asupra unuia dintre ei, existând bănuieli rezonabile despre posesie unor documente falsificate. Ca urmare, în portmoneul bărbatului a fost depistat un buletin de identitate, care ar fi fost emis de autoritățile române. Vizibil, polițiștii de frontieră au observat indici de falsificare asupra actului, fapt confirmat după cercetarea minuțioasă cu tehnica din dotare.
În timpul audierilor, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a declarat că mergea la muncă în Germania. Acesta urma să folosească documentul fals acolo. La fel, moldoveanul a recunoscut că a apelat la serviciile de perfectare a buletinului pe rețelele de socializare și l-a obținut contra sumei de 200 de euro.
Actul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar tânărul și-a continuat călătoria cu condiția revenirii în țară pentru a colabora cu polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD în elucidarea circumstanțelor infracțiunii.