fbpx

Rusia ar urma să livreze Transnistriei 100.000 de doze de Sputnik V. Autoritățile constituționale nu ar fi informate

Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, afirmă că Rusia ar urma să ofere regiunii 100.000 de doze de Sputnik V. Declarațiile au fost făcute luni de autoritățile autoproclamate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Krasnoselski, livrarea s-ar planifica în două loturi, fiecare a câte 50.000 de doze. Pe de altă parte, contactați de jurnaliștii de la NewsMaker, responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au comunicat că nu ar deține informații la subiect.

Pe de altă parte, chiar dacă a vorbit despre livrarea serului, nici Krasnoselski nu știe încă dacă acesta ar fi oferit gratuit sau ar trebui plătit, dar punctează că așa-numita administrație locală ar avea bani pentru o eventuală factură. Conform lui, primul lot ar urma să ajungă în regiunea autoproclamată în următoarele săptămâni.

Anterior, serurile rusești care au fost destinate Transnistriei au fost livrare pe cale aeriană. Acestea aterizau la Aeroportul Internațional Chișinău, apoi erau transportate peste Nistru.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button