fbpx

Rezultatele Maratonului Vaccinării de la Palatul Republicii: Mai mult de 5500 de persoane s-au imunizat

Mai mult de 5500 de persoane s-au imunizat în weekend la Palatul Republicii. Aceștia au beneficiat de Pfizer, AstraZeneca, Sinopharm și Coronavac.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Primăria Chișinău. În cadrul procesului au fost mobilizați specialiști de la Spitalul Municipal „Sfânta Treime”, comunitatea medicală și Universitătea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, dar și Centrul de excelență de medicină și farmacie „Raisa Pacalo”.

„Am avut un suport necondiționat din partea administrației Palatului Republicii, precum și din partea partenerilor UNICEF, OMS. Maratonul a fost organizat conform principiului de transparență, iar astăzi, am ajuns la o rată de acoperire vaccinală de aproape 10% din populație. În continuare, îndemnăm toți oamenii să se vaccineze. Toate punctele de vaccinare din țară au stocuri suficiente de vaccin”, afirmă secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Denis Cernelea.

În cadrul Maratonului Vaccinării, au fost disponibile toate tipurile de vaccin împotriva COVID-19, prezente în Republica Moldova, precum: AstraZeneca, Pfizer, Sinopharm, CoronaVac.

Conform autorităților, până duminică în Republica Moldova s-au imunizat 409.108 de persoane. Dintre ei, peste 70.000 au beneficiat de ambele doze de ser contra COVID-19.

Articole asemănătoare

Back to top button