Retrospectiva 2022: Primăria a investit 2,3 miliarde de lei în infrastructură
Primăria municipiului Chișinău a investit în anul curent peste 2,3 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii drumurilor și a transportului, cu 60% mai mult decât în 2021.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a prezentat pe rețelele de socializare rezultatele Primăriei pentru anul 2022.
Acesta a anunțat că cei mai mulți bani, circa 909 milioane de lei, au fost investiți în prestarea serviciilor de transport public, lucrări de modernizare a parcurilor de autobuze și troleibuze, dar și pentru procurarea și asamblarea noilor unități de transport public.
De asemenea, pentru reabilitarea drumurilor municipale a fost alocat în anul curent un buget record de circa 1,3 miliarde de lei.
„Dintre acestea, 420,2 milioane lei au fost direcționate la construcția și reparația capitală a străzilor, suma rămasă fiind investită în lucrările de reparație curentă”, a anunțat primarul.
Nu în ultimul rând, 179 milioane de lei au fost investiți în lucrările de întreținere, reparație și modernizare a iluminatului stradal, public și a semafoarelor.