Respectați ordinea publică și supravegheați copiii în permanență. Recomandările polițiștilor de Hramul Orașului
Luni, 14 octombrie, polițiștii vor fi la datorie în serviciul comunității. Pe toată durata desfășurării evenimentelor din centrul capitalei, membrii echipajelor vor fi organizați astfel încât siguranța publică să fie asigurată pentru toți cetățenii.
În acest context, Poliția recomandă tuturor participanților la sărbătoare să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale polițiștilor, să nu oprească automobilele decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locurile unde se vor desfășura evenimentele cultural-artistice și să respecte semnalele inspectorilor de patrulare care dirijează traficul.
Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de un comportament adecvat în trafic, să nu depășească limita de viteză, să evite situațiile de conflict, să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, să nu-și lase automobilele fără supraveghere și obiectele de preț la vedere. De asemenea, părinții sunt rugați să supravegheze copiii în permanență pentru a evita orice risc.
Precizăm că, potrivit unui comunicat emis de poliție, începând cu duminică, 13 octombrie, ora 22:00 și până pe 15 octombrie, ora 06:00, va fi sistată circulația transportului pe strada Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Ismail și Mihai Viteazul, iar transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.



