Actualitate

R. Moldova: Vaccinarea unor categorii de persoane ar putea fi obligatorie

Vaccinarea unor anumite categorii de persoane ar putea deveni obligatorie. În cadrul unei ședințe care a avut loc azi, 14 iulie, Consiliul consultativ de sănătate publică a discutat despre stabilirea unor măsuri de control a situației epidemiologice și modalitățile de a spori rata de vaccinare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În context, a fost pusă în discuție posibilitatea recurgerii la vaccinarea obligatorie în rândul unor anumite grupuri și categorii de profesionale, precum ar fi cei care contactează direct cu cetățenii.

Membrii Consiliului au discutat și despre noile variante ale COVID-19, precum Delta, Delta+ și Lambda. Specialiștii au subliniat că aceste tulpini derivate manifestă comportament mai agresiv și pot cauza forme grave ale infecției, chiar și decese.

Până acum, în R. Moldova au fost administrate peste 800.000 de doze de vaccin. Secretarul de Stat al MSMPS, Igor Curov, a subliniat faptul că impactul vaccinării este unul evident benefic, iar imediat după ce s-a dat start campaniei, morbiditatea în rândul personalului medical a scăzut cu 90%.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Mihaela Roibu

Recent Posts

video | Echipaj de ambulanță, amenințat cu un topor. Cazul a ajuns în instanță

Un echipaj medical de urgență ar fi fost agresat verbal și amenințat cu moartea în…

6 minute ago

Schimbări la conducerea a patru instituții de stat: Guvernul propune noi șefi la SFS, APP, CNAM și AIPA

Guvernul a propus, miercuri, 16 septembrie, noi conducători pentru patru instituții publice: Serviciul Fiscal de…

40 de minute ago

Weekend teatral la Chișinău: tragicomedie și comedie pe scena Teatrului „Eugène Ionesco”

Teatrul Național „Eugène Ionesco” prezintă, pe 19 și 20 septembrie, spectacolele „Uciderea lui Gonzago”, de…

56 de minute ago

Buze în nuanțe de vin și nude: rujurile mate hidratante care nu usucă în sezonul de tranziție

Toamna 2026 aduce pe buze culori inspirate de cafea, fructe de pădure, vin și condimente:…

o oră ago

A lovit mortal o femeie și a fugit. Poliția caută un șofer în raionul Basarabeasca

O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost lovită de un…

2 ore ago

Părinții pot reclama manualele rupte și deteriorate. MEC pune la dispoziție un formular online

Părinții din Republica Moldova pot sesiza online cazurile în care elevii au primit manuale rupte,…

2 ore ago