fbpx

R. Moldova: Vaccinarea unor categorii de persoane ar putea fi obligatorie

Vaccinarea unor anumite categorii de persoane ar putea deveni obligatorie. În cadrul unei ședințe care a avut loc azi, 14 iulie, Consiliul consultativ de sănătate publică a discutat despre stabilirea unor măsuri de control a situației epidemiologice și modalitățile de a spori rata de vaccinare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În context, a fost pusă în discuție posibilitatea recurgerii la vaccinarea obligatorie în rândul unor anumite grupuri și categorii de profesionale, precum ar fi cei care contactează direct cu cetățenii.

Membrii Consiliului au discutat și despre noile variante ale COVID-19, precum Delta, Delta+ și Lambda. Specialiștii au subliniat că aceste tulpini derivate manifestă comportament mai agresiv și pot cauza forme grave ale infecției, chiar și decese.

Până acum, în R. Moldova au fost administrate peste 800.000 de doze de vaccin. Secretarul de Stat al MSMPS, Igor Curov, a subliniat faptul că impactul vaccinării este unul evident benefic, iar imediat după ce s-a dat start campaniei, morbiditatea în rândul personalului medical a scăzut cu 90%.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button