fbpx

R. Moldova va primi un grant în valoare de 900.000 de euro în contextul crizei refugiaților din Ucraina

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 900 mii de euro din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de miercuri, 6 iulie, avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței financiare din Fondul pentru migranți și refugiați „Sprijinirea furnizării în Moldova a serviciilor de sănătate pentru persoanele afectate de criza din Ucraina”.

Proiectul va finanța retroactiv cheltuielile suportate de către sistemul național de sănătate în vederea acordării asistenței medicale atât refugiaților din Ucraina, cât și cetățenilor Republicii Moldova afectați de criza refugiaților.

Asistența financiară nerambursabilă va fi utilizată de către Ministerul Sănătății, prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru fortificarea capacităților de răspuns ale sistemului de sănătate la situația de urgență, cauzată de criza refugiaților.

Articole asemănătoare

Back to top button