R. Moldova și-a încheiat președinția-în-exercițiu în cadrul Organizației de Cooperare Economică la Mărea Neagră. Cine a preluat funcția
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, a anunțat că Republica Moldova și-a încheiat președinția-în-exercițiu în cadrul Organizației de Cooperare Economică la Mărea Neagră.
Viceprim-ministrul, împreună cu secretarul de stat Vladimir Cuc, a prezidat cel de-al 45-lea Consiliu al miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ai Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, înainte de a ceda funcția Serbiei.
„În cadrul reuniunii ministeriale, am spus că țara noastră în calitatea de stat fondator al OCEMN, în cadrul președinției-în-exercițiu, a urmărit obiectivul promovării cooperării în domeniile conexe dezvoltării economice sustenabile a regiunii”, a scris Nicu Popescu pe rețelele de socializare.
În cadrul reuniunii ministeriale, reprezentanții Republicii Moldova au declarat că războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a afectat semnificativ funcționalitatea Organizației și eforturile comune de a promova prosperitatea și creșterea economică în regiune.
De asemenea, a fost aprobat bugetul Organizației pentru anul 2023 și unele decizii necesare pentru funcționarea acestei structuri regionale.
„Am transmis urările noastre de succes colegilor din Serbia, care vor asigura în prima jumătate a anului 2023 președinția în exercițiu a OCEMN”, a concluzionat ministrul.