Actualitate

Propunerile Procuraturii privind reformarea justiției: Toți funcționarii să fie lipsiți de imunitate

Procuratura propune mai multe inițiative de reformare a sistemului justiției din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Alexandr Stoianoglo în cadrul unor declarații de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre acestea se numără anularea imunității pentru toți funcționarii. De asemenea, Procuratura își dorește și un tribuna care să se ocupe în special de investigarea acțiunilor de corupție.

Cele 10 prevederi propuse de Procuratură pentru implementare sunt:

1. Restrângerea imunității demnitarilor de stat;
2. Instituirea mecanismelor de tragere la răspundere penală a membrilor organelor colegiale de decizie care au încălcat legea;
3. Optimizarea procedurii disciplinare în privința procurorilor;
4. Reevaluarea cadrului normativ adoptat în perioada statului capturat;
5. Reconceptualizarea competențelor Procuraturii Anticorupție;
6. Crearea unor instanțe specializate anticorupție;
7. Extinderea competențelor procurorilor la autorizarea măsurilor speciale de investigații, inclusiv în dosarele de corupție;
8. Atribuirea competenței procurorului la aplicarea măsurii procesuale de constrângere – suspendarea provizorie din funcție;
9. Răspundere contravențională pentru fapte de corupție cu prag valoric mic;
10. Executarea neîntârziată a adreselor Curții Constituționale în privința unor infracțiuni în sfera publică.

În același timp, în cadrul briefingului Stoianoglo a dat din deget guvernărilor, punctând că Republica Moldova nu a avut administrarea care să nu vorbească despre lupta cu acțiunile de corupție, însă apoi ar fi învinuit procurorii de lipsă de acțiuni.

Precizăm că anterior Stoianoglo a anunțat că foști și actuali membri ai organelor colegiale ar trebui anchetați în dosarul fraudei bancare. Atunci el se referea inclusiv la Maia Sandu, precizând că acesta ar încerca să își subordoneze instituțiile statului, iar ultima i-a calificat cuvintele drept „false și iresponsabile”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Laur

Recent Posts

Părinții pot reclama manualele rupte și deteriorate. MEC pune la dispoziție un formular online

Părinții din Republica Moldova pot sesiza online cazurile în care elevii au primit manuale rupte,…

5 minute ago

Zelenski susține că Rusia a încercat de două ori să-i intimideze delegația în R. Moldova: „Avionul meu prezidențial era acolo”

Volodimir Zelenski vine cu noi detalii despre incidentele cu drone produse în timpul tranzitului său…

23 de minute ago

„Ne pare rău pentru confuzia creată”: Când se vor putea înregistra cetățenii pentru compensațiile la energie

Înscrierile pentru compensațiile la energie pentru sezonul rece 2026–2027 vor începe pe 2 noiembrie, și…

o oră ago

Un candidat apărut pe Telegram și o dezmințire rapidă. Aproape un milion de dolari pentru „alegerile” din Transnistria

În regiunea transnistreană a început oficial „campania electorală”. „Alegerile” pentru funcția de lider al regiunii…

20 de ore ago

Tragedie la Botanica: o elevă a fost găsită fără viață în curtea unui bloc

O tânără născută în anul 2008 a fost găsită decedată în curtea unui bloc din…

20 de ore ago

Rusia blochează importul de semințe și material săditor din R. Moldova

Rusia a restricționat importul de semințe și material săditor însoțite de documente emise de Instituția…

20 de ore ago