fbpx

Propunerile Procuraturii privind reformarea justiției: Toți funcționarii să fie lipsiți de imunitate

Procuratura propune mai multe inițiative de reformare a sistemului justiției din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Alexandr Stoianoglo în cadrul unor declarații de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre acestea se numără anularea imunității pentru toți funcționarii. De asemenea, Procuratura își dorește și un tribuna care să se ocupe în special de investigarea acțiunilor de corupție.

Cele 10 prevederi propuse de Procuratură pentru implementare sunt:

1. Restrângerea imunității demnitarilor de stat;
2. Instituirea mecanismelor de tragere la răspundere penală a membrilor organelor colegiale de decizie care au încălcat legea;
3. Optimizarea procedurii disciplinare în privința procurorilor;
4. Reevaluarea cadrului normativ adoptat în perioada statului capturat;
5. Reconceptualizarea competențelor Procuraturii Anticorupție;
6. Crearea unor instanțe specializate anticorupție;
7. Extinderea competențelor procurorilor la autorizarea măsurilor speciale de investigații, inclusiv în dosarele de corupție;
8. Atribuirea competenței procurorului la aplicarea măsurii procesuale de constrângere – suspendarea provizorie din funcție;
9. Răspundere contravențională pentru fapte de corupție cu prag valoric mic;
10. Executarea neîntârziată a adreselor Curții Constituționale în privința unor infracțiuni în sfera publică.

În același timp, în cadrul briefingului Stoianoglo a dat din deget guvernărilor, punctând că Republica Moldova nu a avut administrarea care să nu vorbească despre lupta cu acțiunile de corupție, însă apoi ar fi învinuit procurorii de lipsă de acțiuni.

Precizăm că anterior Stoianoglo a anunțat că foști și actuali membri ai organelor colegiale ar trebui anchetați în dosarul fraudei bancare. Atunci el se referea inclusiv la Maia Sandu, precizând că acesta ar încerca să își subordoneze instituțiile statului, iar ultima i-a calificat cuvintele drept „false și iresponsabile”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button