Procuratura: Circumstanțele pretins ilegale ale lui Dumitru Robu nu și-au găsit confirmare. Pornirea urmăririi penale, refuzată
Circumstanţele pretins ilegale din imaginile video apărute în unele surse mass-media, cu implicarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, nu şi-au găsit confirmare, anunță Procuratura Anticorupție.
„La 3 ianuarie 2022, procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor pentru examinarea acţiunilor pretins ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, manifestate prin acţiuni coruptibile, ca urmare a imaginilor video difuzate în unele surse mass-media, a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat.
Menționăm că, motivele care au stat la baza emiterii soluției de refuz în pornirea urmării penale, în privința procurorului general interimar, Dumitru Robu, sunt determinate de faptul că, probele administrate nu confirmă faptul săvârșirii unor infracțiuni de corupţie sau conexe celor de corupție.
Decizia procurorului de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă în privința procurorului general interimar, Dumitru Robu, poate fi contestată cu plângere procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul când s-a luat cunoștință de act, de către părțile implicate în cadrul acestui proces penal, în ordinea prevăzută de prevederile art.299/1 din Codul de procedură penală”, se arată într-un comunicat oficial.
Amintim că o înregistrare video transmisă mai multor redacții îl înfățișează pe actualul procuror general interimar, Dumitru Robu, care ar fi primit o sumă de bani.
Mesajul este însoțit de un text în care se spune că Robu ar fi primit banii în calitate de mită pentru a influența soluționarea unui dosar de pretinsă corupție a unui funcționar, documentat de Procuratura Anticorupție, în perioada când acesta are adjunct al Procuraturii mun. Chișinău, responsabil de domeniul judiciar.
La 18 noiembrie 2021, imediat după apariţia acestei secvenţe video în mass-media, procuror general interimar, Dumitru Robu a venit cu o reacţie prin care a explicat opiniei publice, care este de fapt originea acelor bani şi motivele care stau la baza apariţiei acestui video, în scopul discreditării sale pentru a stopa anumite procese iniţiate de către Procuratură.