Procuratura Anticorupție l-a pus sub învinuire pe Radu Mudreac. Deputatul BCS este cercetat în libertate
Procuratura Anticorupție informează că în după amiaza zilei de vineri, 22 aprilie, procurorii anticorupție l-au pus sub învinuire pe deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Radu Mudreac, căruia joi, 21 aprilie i-a fost ridicată imunitatea, fiind suspectat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Mudreac ar fi refuzat să facă declarații cu privire la acuzația care i-a fost înaintată, rezervându-și dreptul de a face declarații ulterior.
Actualmente, Radu Mudreac este cercetat în stare de libertate, fiindu-i aplicată măsură neprivativă de libertate.
Potrivit materialelor dosarului, cauza penală a fost pornită în august 2021, la sesizarea Autorității Naționale de Integritate (ANI). Faptele investigate datează începând cu anul 2011, atunci când învinuitul era fondator și administrator al unei societăți cu răspundere limitată și acționând de comun acord cu alte persoane, ar fi întocmit contracte fictive de împrumut cu diferite persoane fizice, în sumă de 3.200.000 de lei.
De asemenea, în noiembrie 2014, compania reprezentată de de deputatul BCS ar fi întocmit încă un pretins contract de împrumut cu o altă persoană fizică, în sumă de 376.700 de lei, susține Procuratura Anticorupție. Conform acuzației, în perioada decembrie 2014 – octombrie 2015, soția învinuitului ar fi întocmit 16 contracte fictive de împrumut cu diferite persoane fizice în sumă totală de 4.700.000 lei pentru edificarea unei construcții comerciale din Chișinău.
Tot în perioada anului 2015, Radu Mudreac, acționând în baza procurilor eliberate din numele soției, ar fi depus în conturile bancare ale agentului economic o parte din mijloacele financiare indicate mai sus, provenite din împrumuturile fictive. Despre măsurile suplimentare întreprinse și soluția dispusă pe caz, Procuratura va reveni ulterior cu informații suplimentare.
Amintim că joi, 21 aprilie, Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului BCS, Radu Mudreac, după ce Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat în cadrul ședinței Legislativului solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu. Propunerea a fost votată de 56 de deputați.
Citește și: Ambulanța a fost chemată la Parlament. Deputatului Radu Mudreac i s-a făcut rău în plenul Legislativului