fbpx

Procuratura a renunțat la acuzațiile împotriva lui Platon, în dosarul fraudei bancare. Avocat: „E o decizie logică”

Procuratura a renunțat la acuzațiile în adresa lui Veaceslav Platon în dosarul privind frauda bancară, care a fost re-examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Informația a fost confirmată pentru newsmaker.md de către Ion Crețu, avocatul lui Platon. 

update: Potrivit Procuraturii Generale, în rezultatul cercetării tuturor probelor noi, pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia.

Totodată, acuzatorul a solicitat restituirea dosarului penal pentru reluarea urmăririi penale, în vederea identificării făptuitorului infracțiunilor”, se mai arată într-un comunicat al instituției.

Crețu a precizat că, în cadrul ședinței din 28 mai, procurorul Elena Ceruța a renunțat la acuzațiile în adresa lui Platon.

„Este o decizie logică. Toate probele demonstrează că banii au fost furați de Șor și Plahotniuc”, a declarat Crețu.

Ion Crețu a precizat că procurorul a solicitat nu doar achitarea lui Platon, dar și reîntoarcerea dosarului la Procuratură, pentru investigarea acțiunilor lui Șor și Plahotniuc. De asemenea, Crețu a menționat că audierile continuă. Judecătorii trebuie să audieze toate părțile și numai după aceasta vor pronunța hotărârea. Următoarea ședință în acest dosar este panificată pentru 1 iunie.

În dosarul respectiv, Platon este acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani (art. 190 și 243 din Codul Penal al RM). Potrivit versiunii inițiale a anchetei, companiile controlate de Platon prin oamenii săi primeau credite neperformante, care erau ulterior stinse din contul mijloacelor financiare ale Băncii de Economii. Este vorba despre suma de circa 800 mln de lei.

Pe 20 aprilie 2017, Platon a fost condamnat în acest dosar la 18 ani de închisoare. Pe 18 decembrie 2017, Curtea de Apel a menținut sentința. Curtea Supremă de Justiție de două ori a menținut-o. Ultima oară, o decizie în acest sens a fost luată de CSJ la începutul lui mai 2020.

Pe 18 mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo l-a numit pe Vladimir Plahotniuc beneficiarul principal al „jafului secolului”. Tot atunci, procurorii au ajuns la concluzia că dosarul lui Veaceslav Platon, în care acesta a fost condamnat la 18 ani privațiune de libertate, a fost unul fabricat.

Articole asemănătoare

Back to top button