fbpx

Președintele Poloniei, după vizita Maiei Sandu: „Împreună, regiunea noastră este o forță”

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a aflat ieri seara, 14 Iulie, la Varșovia, la invitația Președintelui Andrzej Duda, pentru a marca 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre R. Moldova și Polonia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vizita îmi oferă un bun prilej pentru a discuta cu domnul Președinte proiectele comune inițiate de țările noastre, cooperarea economică bilaterală și eforturile țărilor noastre de a ajuta Ucraina în contextul războiului provocat de Rusia. Am totodată ocazia de a-i mulțumi domnului Președinte Duda pentru susținerea consecventă din partea țării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova. Polonia rămâne un partener de încredere al Moldovei, cu care dorim să dezvoltăm o bună colaborare în continuare”, a scris Maia Sandu într-un mesaj pe Facebook după întrevederea cu președintele Poloniei.

Andrzej Duda și-a exprimat la rândul său, susținerea pentru statele precum R. Moldova, care se confruntă cu agresiune din partea Rusiei.

„Astăzi, alături de Președintele Maia Sandu, am sărbătorit 30 de ani de la relațiile dintre Polonia și Moldova și un mare succes: statutul de candidat al Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Polonia sprijină toate națiunile din partea noastră a Europei care se confruntă cu curaj cu tirania rusă. Împreună, regiunea noastră este o forță”, a scris Andrzej Duda pe Twitter după întrevederea cu Maia Sandu.

Tot ieri, Maia Sandu a discutat avansarea dialogului bilateral cu Elżbieta Witek, Mareșalul Seimului Republicii Polone, și Tomasz Grodzki, Mareșalul Senatului polonez.

Articole asemănătoare

Back to top button