fbpx

Precizări AIPA privind investigațiile desfășurate de CNA: Vom acorda suport și vom colabora activ cu organul de urmărire penală

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) confirmă faptul că ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii au iniţiat percheziţii la domiciliile şi birourile de serviciu ale unor angajaţi ai Agenției, aceştia fiind suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prin urmare, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va acorda tot suportul și va colabora activ cu organul de urmărire penală în partea ce ține de investigarea angajaților, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat emis de AIPA.

Conducerea AIPA se disociază de angajații care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție.

Totodată, se îndeamnă persoanele fizice și juridice să sesizeze conducerea AIPA, apelând la linia fierbinte 022 21 33 33, privitor la orice abatere admisă în procesul examinării cererilor și a petițiilor de către angajații AIPA, pentru a fi investigate în limitele prevederilor legale”, se mai arată într-un comunicat emis de Agenție.

Amintim că Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins marți, 24 ianuarie, la persoane publice din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), autorități publice locale și la mai mulți agenți economici.

Articole asemănătoare

Back to top button