fbpx

Polițiștii de frontieră care nu au intervenit în timpul conflictului de la Briceni, demiși. „Comportamentul nu este demn de profesie”

Polițiștii de frontieră care, pe 15 ianuarie 2021 au fost martorii unui conflict violent la o stație de alimentare din Briceni și nu au intervenit au fost demiși. Ordinul s-a emis pe 29 ianuarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul anchetei de serviciu efectuate s-a stabilit că acțiunile manifestate de către funcționarii vizați sunt contrare normelor etice acceptate în societate și contravin prevederilor cadrului normativ în vigoare. Totodată, atitudinea funcționarilor a prejudiciat grav imaginea instituției în care activau și a profesiei de polițist, informează Ministerul de Interne (MAI).

„Am declarat atunci că cei doi polițiști de frontieră nu ne reprezintă și comportamentul lor nu este demn de profesia pe care o au. (…)

Funcționarul public cu statut special din cadrul MAI, are obligația să ia măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, onoarei, demnității și averii cetățenilor în cazurile în care ei sunt amenințați de fapte ilegale sau alte pericole, indiferent dacă se află în timpul sau în afara orelor de serviciu.

Aceste cazuri nu sunt un fenomen, iar Ministerul Afacerilor Interne împreună cu instituțiile din subordine va veni cu unele instruiri suplimentare pentru angajați, pentru a evita astfel de cazuri”, se arată în comunicatul emis de MAI.

Amintim că, în seara zilei de 13 ianuarie, vânzătorul unui magazin amplasat la o stație de alimentare din raionul Briceni a fost atacat cu un cuțit. Camerele de supraveghere au surprins că incidentul era urmărit de doi ofițeri de la frontieră, care nu au intervenit pentru a „calma spiritele”.

Ulterior, agresorul a fost imobilizat și încătușat. Asupra lui a fost aplicată măsura de arest preventiv la domiciliu pentru 30 de zile, iar MAI a anunțat inițierea unei anchete de serviciu în privința celor doi ofițeri.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button