Persoanele cu venituri mici ar putea fi privilegiate în contextul scumpirii electricității. În ce constă ajutorul care ar putea fi oferit de Guvern?
Guvernul analizează posibilitatea de a veni cu un program de ajutor financiar pentru persoanele cu venituri mici, în contextul majorării tarifelor la energia electrică. Anunțul a fost făcut marți de ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, iar privilegiul va fi viabil pentru perioada rece a anului.
Ministrul a declarat că orice creștere de tarife este dureroasă, iar acest lucru demonstrează cât de vulnerabilă este țara noastră din punct de vedere economic. Totodată, potrivit acestuia, Agenția Națională pentru Reglementare Energetică trebuie să rămână independentă și să rămână în afara presiunilor politice.
„Noi vom plăti factura pentru presiunea politică pe care a făcut-o fosta guvernare asupra ANRE ca aceasta să scadă și să mențină artificial tarifele la energia electrică pentru consumatorii finali. Această scumpire urma să fie aplicată încă acum jumătate de an, însă fosta guvernare, prin diferite mecanisme, a influențat ANRE să amâne decizia”, a precizat Brînzan.
De asemenea, ministrul Economiei a spus că a convocat la minister toți operatorii de pe piața energetică și i-a informat că va fi inițiat un audit economico-financiar în sectorul energetic.
„Trebuie să cunoaștem starea reală de lucruri. Trebuie să vedem care sunt costurile reale incluse în tarife și care au fost cele nejustificate”, a conchis acesta.
Amintim că, la finele săptămânii trecute, ANRE a majorat cu 16,7% tariful la energia electrică furnizată populației din nordul Moldovei. În același timp, tariful achitat de populația deservită de Gas Natural Fenosa a fost majorat cu 5,5%.