fbpx

Pensii europene pentru moldovenii care au muncit în Franța? Autoritățile negociază un acord

Cetățenii Republicii Moldova care desfășoară sau au desfășurat activitate de muncă pe teritoriul Republicii Franceze, la atingerea vârstei de pensionare ar putea să beneficieze de dreptul la pensii și prestații sociale. Inițiativa de a încheia un acord între ambele state aparține părții moldave.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul ședinței de miercuri a Comisiei politică externă și integrare europeană a fost avizat pozitiv procesul de inițiere a negocierilor. Dispozițiile documentului s-ar putea aplica persoanelor care sunt sau au fost supuse legislației unui sau ambelor state contractante: angajați, lucrători independenți, lucrători detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

De asemenea, documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensiilor și indemnizațiilor de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, dar și pensiilor de urmaș. Conform principiului proporțional de calculare, fiecare stat va achita suma proporțională perioadei de asigurare realizată pe teritoriul propriu.

Conform proiectului, Acordul ar urma să fie încheiat pe un termen nedeterminat. Documente similare sunt semnate actualmente cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button