fbpx

PCCOCS dorește reluarea urmăririi penale într-un caz de evaziune fiscală. Este vizată o instituție medicală privată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a contestat la Curtea de Apel Chișinău încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care a anulat reluarea urmării penale în privința uneia din cele mai mari instituții medicale private de diagnostic din țară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit procurorilor PCCOCS, instituția nu ar fi achitat la stat impozite de peste 3,3 milioane lei, în perioada 2016-2018. Mai exact, evaziunea fiscală s-ar fi produs prin manipularea memoriei echipamentelor de casă și control instalate la instituția vizată.

Acum, instanța de judecată a anulat atât ordonanța procurorului-șef interimar PCCOCS de reluare a urmăririi penale, cât și ordonanța procurorului general interimar care a respins contestarea avocatului instituției.

Prin urmare, eforturile de reluare a urmăririi penale ce urmează a fi examinate la Curtea de Apel Chișinău au drept scop efectuarea întregului set necesar de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea probării faptelor cercetate și încasării în folosul statului a pretinsului prejudiciu cauzat. Între timp, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, instituția vizată se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articole asemănătoare

Back to top button