fbpx

Paza de stat oferită lui Gațcan: SPPS va iniția o anchetă pe marginea „deciziei dubioase” de asigurare a protecției deputatului

Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) ar urma să inițieze o anchetă de serviciu în cazul protecției oferite deputatului Ștefan Gațcan în vara anului 2020. Informația a fost publicată de instituție împreună cu alte priorități pe care le are pentru acest an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

SPPS califică decizia de a-i oferi protecție lui Gațcan drept una „dubioasă”.

„La moment, menționăm că ne aflăm în imposibilitate de a expune careva detalii pentru a nu prejudicia mersul anchetelor de serviciu aflate în gestiune”, precizează SPPS.

Totodată, SPPS a inițiat un șir de anchete de serviciu în vederea stabilirii unor pretinse acțiuni ilegale admise în perioada anilor 2019-2020.

În prezent, potrivit instituției, sunt desfășurate anchete pe următoarele fapte:

  • Utilizarea în scopuri personale a bunurilor încredinţate pentru exercitarea atribuţiilor funcţionale (automobilele de serviciu, carduri de combustibil, reparaţia mijloacelor de transport personale).
  • Avantajarea unor agenţi economici în procedurile de achiziții urmare cărora au fost procurate servicii de asigurare şi reparaţii auto.
  • Instituirea insignei de apartenenţă contrar prevederilor actelor normative (bugetul fiind prejudiciat în sumă de aproximativ 80 mii lei).
  • Închirierea unui spaţiu locativ în scop personal, în temeiul contractului de locaţiune achitat din bugetul Serviciului.
  • Însuşirea unor sume bănești în schimbul combustibilului, pieselor auto și alte bunuri procurate din bugetul Serviciului.
  • Favorizarea unor ofiţeri de protecţie.
  • Examinarea legalității înstrăinării terenului de 1,5 ha din str. Vasile Lupu 28. Serviciul a primit în gestiune economică terenul respectiv în anul 2017 pentru construcția apartamentelor de serviciu. A fost achitat studiul de fezabilitate (circa 99.000 lei). Însă, în luna octombrie 2020 terenul a fost înstrăinat de către APP unui agent economic la prețul de 69 milioane de lei.

Citește și: Reprezentanții PSRM anunță că Gațcan este „în loc sigur” și au solicitat SPPS să-l păzească de deputații Pro Moldova

Amintim că, în iulie 2020, atunci când Gațcan a dispărut, pentru câteva zile, din spațiul public, SPPS a confirmat că îi asigură securitatea.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button