fbpx

Organizația de tineret a PSRM confirmă că unul dintre liderii săi este reținut pentru trafic de droguri

Organizația de tineret a Partidului Socialiștilor (PSRM) – „Garda Tânără”, a confirmat că unul dintre lideri, Ivan Statnîi, a fost reținut de oamenii legii, fiind vizat într-un dosar privind comercializarea de substanțe narcotice. Reprezentanții organizației au anunțat prin intermediul unui comunciat de presă despre suspendarea lui Ivan Statnîi în calitate de membru al organizației pe toata durata desfășurării anchetei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Garda Tânără” condamnă felul în care a fost reflectat evenimentul în presă, dar a confirmat că Ivan Statnîi este vizat în dosarul respectiv.

„Considerăm acest incident și mediatizarea manipulatoare a acestuia în mijloacele de informare în masă, drept o provocare organizată. Referindu-ne la cazul menționat, conducerea „Gărzii Tinere” așteaptă o investigație detaliată din partea organelor de drept. Totodată, până la stabilirea tuturor circumstanțelor, lui Ivan Statnîi i-a fost suspendată calitatea de membru al organizației”, este menționat în declarația tinerilor socialiști.

De asemena, organizația de tineret a PSRM a dat asigurări că militează împotriva consumului de droguri.

„La nivel legislativ, reprezentanții „Gărzii Tinere” au inițiat adoptarea de către Parlament a unor proiecte de lege care să contribuie la reducerea fenomenului narcomaniei și a traficului de droguri. În ce privește incidentul legat de activistul uneia dintre organizațiile teritoriale, noi astăzi examinăm cu atenție situația creată”, se mai arată în declarație.

Amintim că Direcția de Poliție a municipiului Chișinău a anunțat vineri, 3 septembrie, că a reținut liderul unei grupări, care organiza introducerea pe cale de contrabandă a drogurilor din Ucraina. Acesta ar fi racolat și angajat alți doi curieri de gen masculin, acestia fiind sportivi de performanță. Drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației Telegram, iar zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20.000 lei.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button