fbpx

O activistă „Black Lives Matter”, împușcată la Londra: „Este în stare gravă”

Activista Black Lives Matter, Sasha Johnson, este în stare gravă după ce a fost împușcată în cap, transmit reprezentanții partidului din care face parte. Partidul „Take the Initiative” a spus că Sasha Johnson a ajuns la terapie intensivă după ce a fost „atacată brutal” la primele ore ale zilei de duminică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Grupul a declarat că atacul, care a avut loc în Southwark, în sudul Londrei, a venit după „numeroase amenințări cu moartea”. Poliția nu i-a confirmat identitatea și a spus că în această etapă a investigațiilor nu există dovezi că atacul ar fost țintit, transmite digi24.

Ofițerii au declarat că femeia a fost dusă la un spital din sudul Londrei, cu răni care îi pun viața în pericol și au făcut apel la martorii incidentului.

Detectivii care se ocupă de caz au spus că împușcăturile au avut loc în apropierea unei case în care avea loc o petrecere și este posibil ca mai mulți oameni să fi fost în zonă, se arată într-o declarație a Poliției Metropolitane.

„A fost un incident șocant, în urma căruia o tânără a fost grav rănită. Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia ei, căreia îi oferim sprijin în acest moment teribil de dificil”, a declarat detectivul Jimi Tele.

Sasha Johnson este absolventă a Universității Oxford Brookes, a fost o reprezentantă activă în mișcarea Black Lives Matter din Marea Britanie și este membră a comitetului de conducere al Partidului Take the Initiative.

Într-o declarație pe Instagram, partidul a declarat că Sasha Johnson este mamă a doi copii și o „voce puternică” care a luptat întotdeauna pentru oamenii de culoare și împotriva nedreptăților la care sunt supuși aceștia.

Articole asemănătoare

Back to top button