fbpx

Nu se afla în țară în ziua imunizării. Certificat de vaccinare și teste PCR false, depistate la frontieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din Leușeni au depistat două teste PCR, un permis de conducere și un certificat de vaccinare, toate având semne de falsificare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Pentru a fi scutiți de regimul de autoizolare doi pasageri ai aceluiași mijloc de transport au prezentat la controlul de frontieră teste PCR cu rezultat negativ. În urma unor verificări speciale s-a constatat că actele sunt falsificate. Audiați, cei doi călători cu vârste de 48 și 31 de ani au refuzat să ofere declarații.

Într-un alt caz, la pista de control pe sensul de ieșire din Republica Moldova, un conațional de 31 de ani a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere moldovenesc, ce nu corespunde unui document autentic. Acesta era eliberat pe numele său și avea însemnele autorității autohtone.

La audieri posesorul s-a arătat uimit, deoarece a obținut documentul ca urmare a finalizării unor cursuri în domeniul auto pentru trei categorii de vehicule.

Un alt pasager, pentru a nu fi plasat în autoizolare, a prezentat polițiștilor de frontieră un certificat de vaccinare împotriva Covid-19. În urma verificărilor s-a constatat că posesorul acestuia, un tânăr de 35 de ani, domiciliat în raionul Telenești, nu se afla pe teritoriul țării în ziua imunizării, deși actul are însemnele unei instituții medicale din țara noastră. Pasagerul a evitat să dea declarații.

Persoanele vizate sunt cercetate pentru uz de acte oficiale falsificate. Pe toate cazurile se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Documentele au fost transmise către laboratorul de expertiză pentru stabilirea legalității acestora. În dependență de rezultate se va face încadrarea juridică a faptelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Articole asemănătoare

Back to top button