Nemerenco acuză autoritățile din Chișinău că nu ar informa despre purtarea măștii în transportul public. Reacția Primăriei
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, acuză autoritățile locale din Chișinău pentru faptul că în transportul public nu ar fi difuzate mesaje despre obligativitatea purtării măștii de protecție. Funcționara afirmă că a mers cu troleibuzul la serviciu și nu a auzit nici un mesaj sonor despre importanța măsurii sau a vaccinării.
Potrivit ei, „lucrurile nu stau totdeauna atât de rău cum par când e vorba de oameni”, dar „stau mult mai rău decât se poate, când e vorba de responsabili sau funcționari”. Șefa Ministerului Sănătății declară că din aproximativ 50 de pasageri, doar patru nu purtau masca.
„Suntem la 1,5 ani de pandemie și nu am văzut în această unitate de transport nici un anunț despre purtarea obligatorie a măștii, despre impactul măștii asupra reducerii transmiterii infecției sau importanța vaccinării. Nu am auzit niciun semnal sonor după anunțarea stației despre obligativitatea purtării măștii în transportul public.
Ceva de genul: „Iar acum, dragi pasageri, ne îndreptăm spre următoarea stație – Pan Halippa și vă aducem cu drag aminte că purtarea măștii este obligatorie în transportul public. Vă rugăm să aveți grijă de dumneavoastră și cei din jur. Să aveți o călătorie plăcută!” Ce poți să faci? Ne vom ocupa și de asta dacă nu are cine”, afirmă Nemerenco.
Drept urmare, Primăria capitalei a emis o precizare în care punctează că „în transportul public este sistem audio funcțional sunt difuzate spoturile cu informarea cetățenilor despre restricțiile impuse și respectarea măsurilor anti-covid. În toate autobuzele, la fel, sunt difuzate spoturile, cu excepția celor noi, unde urmează să fie conectate”. De asemenea, autoritatea a enumerat și 11 campanii de informare pe care le-a desfășurat în contextul pandemiei.



