fbpx

Monitoare, laptopuri și unități Smart TV. Ministerul de Interne a recepționat o donație din partea Ambasadei SUA pentru fortificarea capacităților instituționale

Ministerul Afacerilor Interne a recepționat miercuri, 6 aprilie 2022, un lot de echipament din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, care vine să sprijine eforturile instituției în gestionarea fluxului migrațional. Lotul conține 12 monitoare, cinci laptopuri, două unități Smart TV, 40 de unități USB Flash Drive.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Evenimentul de acordare a asistenței a avut loc în prezența Secretarului general al MAI, Serghei Diaconu și Directorului Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii (INL) a Ambasadei SUA în Republica Moldova, Brett Rose.

„Vreau să vă mulțumesc pentru suportul și asistența rapidă pe care ne-ați oferit-o. Vă asigur că tehnica respectivă va fi folosită în cel mai bun mod posibil și sunt convins ca această donație va întări capacitățile Centrului Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică. SUA întotdeauna a fost un partener de încredere pentru Ministerul Afacerilor Interne. Fără îndoială, acest suport subliniază prietenia stabilită între noi și deschiderea dumneavoastră de a susține în continuare modernizarea și digitalizarea activității subdiviziunilor MAI”, a menționat Serghei Diaconu.

„Suntem bucuroși să sprijinim eforturile Ministerului Afacerilor Interne în gestionarea acestei crize. Suntem alături de voi și din partea noastră veți primi susținere în mod constant pentru beneficiul și siguranța cetățenilor”, a declarat Brett Rose.

Ministerul Afacerilor Interne menționează că lotul de echipament este destinat Centrului Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică, aflat în subordinea Inspectoratului de Management Operațional al MAI. Valoarea donației este de aproximativ 10.000 de dolari.

Totodată, în contextul evenimentului, oficialii au purtat discuții pe activitatea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Biroului Migrație și Azil și Inspectoratului General al Poliției.

Articole asemănătoare

Back to top button