Moldovagaz a deconectat de la rețea peste 700 de datornici. Ce datorie au acumulat
SA „Moldovagaz” informează consumatorii casnici despre reluarea deconectării de la rețeaua de distribuție a instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor care nu și-au onorat obligațiile pecuniare în termenul indicat în factura de plată, în conformitate cu prevederile pct.104 din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.113/2019 din 19.04.2019.
În context, în perioada 01.08.2022-08.08.2022 a fost sistată furnizarea gazelor naturale către 708 locuri de consum pentru neachitarea datoriei în mărime de 4,083 milioane lei, acumulată pentru gazele naturale consumate în perioadele precedente.
Reconectarea instalațiilor de gaze naturale va fi efectuată, în conformitate cu pct.117 din Regulament, după achitarea integrală a plății datorate și a tarifului pentru reconectare. Concomitent, în temeiul pct.96 din Regulament, consumatorul final respectiv va achita plata preventivă pentru consumul gazelor naturale până la 12 luni.
Prin urmare, în scopul neadmiterii majorării soldului datoriei consumatorilor față de SA „Moldovagaz” și evitării deconectării instalațiilor de gaze naturale, solicităm stingerea datoriei acumulate.