fbpx

Mesajul cutremurător transmis de Gheorghe Urschi la moartea lui Ștefan Petrache. „S-a dus omul. Nu știm dacă l-am meritat”

Pe pagina maestrului Gheorghe Urschi a apărut un mesaj dedicat lui Ștefan Petrache. Umoristul îndeamnă oamenii, pe lângă postările de pe rețelele de socializare, să îi mai asculte și melodiile.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Actorul spune că nu știm dacă l-am meritat pe Ștefan Petrache. În același timp, el îi îndeamnă pe toți să susțină familia cântărețului.

„S-a dus omul. Rețelele sunt pline. TV-urile reci. Suntem în lumi paralele? Puneți piesele, video, amintiri. Așa, pe lângă emisiuni, publicitate și grilele aprobate de CCA. Un tribut, un omagiu. Nu știm dacă l-am meritat pe Ștefan Petrache. E un gust amar сă n-a adunat pietrele. S-au tot rostogolit. A spus-o chiar el: „Eu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, dar uite că de soție, copii și nepoţi mi-i milă.” Susțineți familia Petrache”, se arată în mesaj.

Precizăm că Ștefan Petrache s-a stins din viață în seara de 13 ianuarie, aproape de miezul nopții. Fiica muzicianului a publicat pe o rețea de socializare anunțul despre decesul tatălui său. Artistul a suferit mai mulți ani de diabet zaharat, iar în ultima perioada lupta cu boala a devenit și mai grea din cauza complicațiilor. El va fi înmormântat mâine la cimitirul Armenesc din capitală.

Articole asemănătoare

Back to top button