fbpx

Manuale noi și finanțări mai consistente, printre prioritățile Ministerului Educației în 2023

Ministerul Educației și Cercetării își propune în anul 2023 să revizuiască mecanismele de finanțare a instituțiilor de învățământ de la toate ciclurile de studii, inclusiv la capitolul cercetare, pentru a spori alocațiile acordate instituțiilor educaționale și a îmbunătăți calitatea studiilor. O altă prioritate în Planul de activitate a Guvernului pentru anul 2023 în domeniul educației, cercetării, tineretului și sportului este dezvoltarea unor sisteme informaționale, precum e-admitere sau sistemul de raportare a cadrelor didactice, având ca scop reducerea birocrației din domeniu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul Planului de activitate a Guvernului pentru anul 2023 și cel al Planului Național de Dezvoltare pentru anii 2023-2025 au fost supuse consultărilor publice marți, 17 ianuarie 2023, cu participarea reprezentanților instituțiilor de învățământ și de cercetare, ai sindicatelor și partenerilor de dezvoltare.

La capitolul învățământ general, se planifică editarea a 47 de titluri de manuale școlare, inclusiv 22 de titluri traduse, care să corespundă actualelor programe educaționale și cerințelor timpului. Urmează a fi revizuit coeficientul de finanțare per elev în 260 de instituții de învățământ cu predare în limba rusă, a anunțat Adriana Cazacu, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării.

În următoarele luni, Ministerul Educației și Cercetării va investi în dotarea a peste 60 de laboratoare digitale cu laptopuri, table interactive, mobilier și altele. O altă intervenție vizează dezvoltarea învățământului dual, atât în sistemul de învățământ profesional tehnic, cât și în cel universitar. Învățământul dual presupune însușirea unei profesii simultan în școli profesionale sau centre de excelență și întreprinderi. În acest domeniu, de asemenea, va fi ajustată formula de finanțare a instituțiilor, se va investi în modernizarea bazei materiale și în acordarea de  stimulente pentru cadrele didactice, urmând să fie majorate și bursele elevilor.

În învățământul superior, intervențiile prevăzute în Planul de activitate a Guvernului pentru anul 2023 pun accent pe corelarea programelor de studii cu cerințele pieței muncii. În acest sens, se lucrează la elaborarea unui sistem informațional pentru piața muncii, în cooperare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În luna aprilie 2023, urmează să fie finalizat un studiu amplu al traseului profesional al absolvenților de universități din Republica Moldova.

„Acest studiu ne va spune în ce profesii pregătim absolvenți, pentru cine, ce salarii vor avea la prima angajare, scopul final fiind adaptarea studiilor universitare la cerințele pieții muncii”, a declarat Nadejda Velișco, secretara generală al Ministerul Educației și Cercetării.

De asemenea, în anul 2023 Ministerul Educației și Cercetării își propune să adopte Programul național pentru educația incluzivă și Programul de studiere a limbii române pentru minoritățile naționale.

Articole asemănătoare

Back to top button