Maia Sandu a semnat un decret care prevede implicarea Armatei Naționale în eventualitatea stării de urgență
În cazul decretării stării de urgență, Armata Națională va putea mobilizată pentru a interveni și a ajuta forțele de ordine. Un decret în acest sens a fost semnat de Maia Sandu.
Documentul nu se regăsește pe pagina web a Președinției. Totuși, conform Moldpres, acesta a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
„Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului, cu personal și mijloace logistice, în activitățile de asigurare a ordinii publice și respectării de către persoanele fizice și juridice a măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecției cu COVID-19, a misiunilor de patrulare, a regimului special de circulație pe teritoriul țării, a pazei și protecției unor obiective/zone și infrastructurii critice, a transportului de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, a triajului epidemiologic, a asistenței medicale și altor misiuni stabilite de Comisia națională extraordinară de sănătate publică”, se arată în documentul citat.
Militarii vor interveni în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Potrivit paginii web a Monitorului Oficial, decretul a fost emis pe 26 martie.